Scriitori în Evantai: Zeruya Shalev
Inaugurez rubrica “Scriitori în Evantai” cu scriitoarea mea preferată, Zeruya Shalev
Scriitoarea israeliană s-a născut la 13 mai 1959 în Kibbutz Kinneret. A studiat și are doctorat în Talmud, după care a lucrat ca editor la Editura Keshet. Și-a întâlnit soțul, pe Eyal Megged, un cunoscut poet israelian, cu ocazia publicării lucrărilor acestuia, într-o vreme când nu știa că va scrie și ea și va deveni chiar celebră.
A publicat mai multe romane, un volum de poezie și o carte pentru copii.
Zeruya Shalev a fost de mai multe ori în România, inclusiv la Festivalul Internațional de Literatură București (FILB), și, la unul dintre evenimente a povestit că a început să scrie proză atunci când era însărcinată și a continuat în concediu de creștere a copilului.
A debutat cu romanul Viața amoroasă, care a devenit destul de repede un succes. Au urmat romanele Soț și soție, Thera, Fărâme de viață (traducerea în engleză The Remains of Love) și Durere.
Toate romanele au apărut și la noi și le-am devorat de-a dreptul!
Mai jos veți regăsi romanele despre care am povestit pe Evantai, împreună cu câteva articole pornind de la pasaje din romanele Zeruyei și câteva articole cu povești de la evenimente la care a participat în România.
Sper să mai publice ceva cât de curând, că au trecut, se pare, trei ani de la ultimul roman și îmi e dor
Rândurile Zeruyei Shalev mi-au creat dependenţă. Am simţit că-mi intră în sânge şi n-o să mă mai pot desprinde vreodată de luciditatea şi pasiunea personajelor.
Echilibrul este unul din cele mai mari deziderate şi există oameni pentru care este aproape imposibil de găsit şi de împlinit, pentru că extremele sunt singurele pe care le cunosc. Baletul între extrema lucidităţii şi cea a pasiunii, între detaşare şi dependenţă îi caracterizează şi le domină viaţa şi, nu întâmplător, aleg să trăiască surogate de viaţă sau să se consume în patimă şi emoţii devastatoare.
Este cazul lui Yaarah, personaj care redă aceste extreme, prin viaţa calmă şi monotonă căreia i se supune sperând că-i va satisface nevoia de echilibru, dar care se va răzbuna mai târziu punând-o în faţa disperării.
Mai multe despre carte citiți aici.
În timp ce Viaţa amoroasă m-a bulversat şi mi-a arătat unghiuri noi din care să privesc teme precum obsesia, patima, resorturile vinovăţiei, Soţ şi soţie, în schimb, mi-a adus o mulţime de confirmări, am găsit, practic, negru pe alb ceea ce am descoperit din propriile experienţe şi “disecţii” de-a lungul timpului.
Povestea este una dintre cele mai comune: criza unui cuplu, după ani de căsnicie, necesitatea unui eventual divorţ sau salvarea relaţiei şi impactul crizei asupra copilului. Deloc simple, dilemele şi drama soţilor Naama şi Udi reflectă problema generalizată a cuplului şi a căsniciei în societatea contemporană, văzută şi analizată prin prisma noilor concepţii, a realităţilor actuale.
Da, asta face Zeruya în Soţ şi soţie, ne oferă realitate pe pâine, o realitate care cuprinde atât afecţiune, panică, nebunie, cât şi luciditate şi pragmatism.
Mai multe despre carte citiți aici.
O cunoaştem pe Iris la zece ani după ce a fost rănită într-un atentat terorist şi încă se luptă cu durerea fizică şi cu consecinţele sufleteşti şi psihologice ale aceste întâmplări. Operaţii, spitale, dureri, pe toate a încercat să le ducă fără să verse o lacrimă în faţa copiilor şi, tot încercând să reziste, sufletul ei s-a cristalizat în faţa celor apropiaţi, producându-se o detaşare de soţ, de copii, de viaţă. În ciuda familiei care a făcut tot posibilul să-i fie alături şi să se descurce cum au putut mai bine atunci când ea era imobilizată, Iris nu-şi revarsă energia înapoi către ei, ci, după ce-şi revine, se aruncă tot mai adânc în muncă, devenind directoarea şcolii şi fiind preocupată încontinuu de sfera profesională. Singura “abatere” sufletească pe care şi-o permite este gândul la fostul iubit din adolescenţă, care a dispărut din viaţa ei brusc, lăsând urme pe care nimeni şi nimic n-a reuşit să le estompeze.
Mai multe despre carte citiți aici.
Buzunar micuț la costumul vieții?! Articol pornind de la un pasaj din romanul Viața amoroasă
Mi se întâmplă frecvent ca diferite pasaje dintr-o carte să-mi genereze întrebări şi să-mi rămână în minte, dar nu foarte des mă preocupă atât de mult un pasaj încât să-mi doresc să-l sucesc pe toate părţile sau să-l combat, cum m-a stârnit acesta care dă şi titul romanului:
…m-a cuprins invidia pe toţi cei care stăteau acolo, pe oamenii aceia fericiţi, care, chiar dacă mai au câte-o supărare, nu-şi distrug vieţile, şi mi-am spus, problema ta e că nu faci distincţie între viaţa ta şi viaţa ta amoroasă, ca şi când ar fi un zid între ele. Ţi se pare că te-a lovit viaţa, dar viaţa amoroasă nu e decât o parte a vieţii şi nu cea mai importantă, nu e decât un buzunar micuţ la costumul vieţii, şi asta ştiu toţi cei care stau acolo.
Prima reacţie a fost una pur raţională şi, chiar şi aşa, superficială: bineînţeles, viaţa amoroasă nu este decât o parte a vieţii şi nici măcar cea mai importantă!
Dar ceva nu-mi dădea pace…
Citiți tot articolul aici.
Deșertăciunea deșertăciunilor și toate sunt deșarte. Fragment din romanul Durere
Dumnealor sunt întotdeauna obosite, profesoarele ei. Mai cu seamă dimineţile, la prima şedinţă. Cască, moţăie, se clatină ca nişte păsări cu aripile jumulite. Unele mai beau încă o cafea şi încă o cafea ca să se trezească, altele mănâncă exagerat de mult. Către prânz toate părţile feţelor lor sunt de-acum fiecare la locul lor, dar dimineaţa, uneia parcă i s-a lăsat un ochi şi alteia parcă i-a căzut falca.
Cu cât sunt mai tinere, cu atât sunt mai obosite. Şi ea a fost ca ele, şi acum îi e greu să-şi amintească de ce. Ce risipă, şi pentru ce, de fapt? Fiindcă pruncii care vă trezesc noaptea o să se transforme cât ai clipi în adolescenţi furioşi, casa asta pe care voi vă străduiţi s-o îngrijiţi o să fie pentru ei o temniţă, familia asta pe care voi vă siliţi atât de mult s-o puneţi pe picioare şi s-o păstraţi o să devină pentru ei o povară şi, mai rău, o să devină o povară şi pentru voi. Fiindcă soţul ăsta, pentru care voi vă sacrificaţi timpul ca să-şi termine studiile sau ca să fie promovat la serviciu, o să vă părăsească peste douăzeci de ani pentru una mai tânără şi, chiar dacă n-o să vă părăsească, e de presupus că o să devină un bărbat ciufut şi nerecunoscător şi voi o să vă treziţi dorindu-vă o altă viaţă. Câteva dintre voi o să încerce poate să-şi realizeze visul, dar numai puţine o să reuşească să se bucure de o nouă şansă şi nici şansa asta n-o să fie neapărat mai bună decât cele dinainte.
Citiți tot fragmentul aici.
În culisele cuplurilor de scriitori – eveniment FILB, printre invitați Zeruya Shalev și Eyal Megged
Zeruya Shalev a mărturisit că scrie într-adevăr despre nefericire pentru că, în primul rând, a cunoscut mai mult nefericirea decât opusul ei şi pentru că, întotdeauna, nefericirea transformă şi aduce cu sine alte oportunităţi.
Eyal Megged a povestit, în răspuns la această întrebare, că a cunoscut-o pe Zeruya ca urmare a unei recenzii pe care aceasta, la momentul respectiv editor la o revistă literară, a făcut-o unul volum de versuri publicat de Eyal, în realitate, ultimul său volum de poezie şi încă se mai gândeşte că soţia sa s-a îndrăgostit de eroul literar din versurile sale, întâmplător, unul depresiv la acel moment.
Citiți mai multe aici.
FILB 2013 – seara 1, printre invitați Zeruya Shalev și Eyal Megged
Zeruya Shalev a povestit, de-asemenea, cum a trecut de la poezie la proză: într-o zi a început să scrie un poem despre care nu avea idee cum avea să se termine şi a scris astfel vreo douăzeci de pagini de versuri lungi. S-a dovedit a fi prima proză. Un moment cheie în viaţa ei de scriitor a fost acela în care, prezentându-se pentru a cere o mărire de salariu, i s-a spus că e concediată. Se întâmpla la o zi după ce aflase că este însărcinată, aşa că i-a comunicat şefului că nu poate fi concediată, dar atunci a înţeles că nu mai vrea să lucreze în editură. A început să scrie romanul Viaţa amoroasă, pe care l-a scris însărcinată şi “cu copilul în braţe”, terminându-l când a împlinit copilul un an.
Mai multe citiți aici.