Scriitori în Evantai: Filip Florian
Filip Florian a fost motivul pentru care am revenit la literatura română și am descoperit scriitorii români contemporani. Romanul Zilele Regelui a fost pentru mine o revelație și nu m-am mai oprit din a-i citi aproape toate cărțile.
Scriitorul s-a născut la 16 mai 1968 în București și, conform informațiilor de pe wikipedia, bunicul bunicului său, pe linie directă, este Ioan Slavici.
A studiat geologie și geofizică, a fost jurnalist și corespondent al posturilor de radio Europa Liberă și Deutsche Welle.
A debutat în 2005 cu romanul Degete mici, pentru care a primit mai multe premii pentru debut. Au urmat, în 2006, romanul Băiuțeii, scris împreună cu fratele său, Matei Florian, iar în 2008, Zilele Regelui și, în 2012, Toate bufnițele.
Îmi trec (din nou) pe lista scurtă de citit romanul Băiuțeii și vă recomand celelalte trei romane pe care le-am citit și despre care am povestit pe Evantai.
Încă de la primele pagini, mi-am spus că dl Filip Florian are un incontestabil talent de povestitor…istoria m-a prins în mreje şi nu-mi venea s-o las din mână şi asta încă înainte ca firul epic să devină din ce în ce mai interesant, înainte să intre în scenă, ca şi scriitor de epistole, personajul meu preferat, motanul Siegfried.
Câteva poveşti, care se desfăşoară în paralel şi se întrepătrund, te fac să te întrebi dacă personajul principal este Joseph Strauss, dentistul german care-l urmează pe Carol I în România, sau Carol I de Hohenzollern, povestea urmărindu-i destinul personal şi pe cel de principe al României de la momentul preluării domniei Principatelor şi până după Războiul de Independenţă, sau România şi Bucuresciul din zilele regelui, privite prin ochii obiectivi ai unui străin.
Mai multe despre carte citiți aici.
“Asta am vrut în roman: să imaginez o lume care să nu aibă contact cu lumea care se vede în ziare, la televizor, la vârful acesta superficial, ca o coajă.”
(Filip Florian în interviu cu Ovidiu Şimonca – Observatorul cultural)
O lume reală, plină de viaţă şi de firesc, dar departe de cea zugrăvită ostentativ în presă şi la televizor a reuşit într-adevăr să creeze Filip Florian în Degete mici.
Frazele curg şi imaginaţia bântuie în voie. Nu l-am perceput nici ca pe un roman istoric, nici ca pe unul poliţist, ci ca pe o poveste care te plimbă dintr-un orăşel de munte din România până-n Argentina şi înapoi, din viaţa unui orfan devenit călugăr până în viaţa unui poliţist cu nişte stranii porniri de colecţionar.
Toate poveştile au ca punct comun descoperirea, în timpul cercetărilor arheologice de la castrul roman din localitate, a unor schelete omeneşti într-o groapă comună, descoperire ce incită curiozitatea tuturor şi dă naştere a tot felul de speculaţii. În jurul acestei gropi se adună păreri, autorităţi, interese şi sunt chemaţi specialişti argentinieni, prilej pentru femei să-şi pună în evidenţă toate farmecele doar, doar se va naşte o ocazie de a pleca în Argentina.
Mai multe despre carte citiți aici.
Într-un top personal al cărţilor de Filip Florian, Toate bufniţele s-ar situa pe locul doi. M-a încântat mai mult decât Degete mici, dar Zilele regelui, se pare, încă nu poate fi surclasată.
Poveştile şi tonul din Toate bufniţele mi-au adus-o aproape de suflet, am simţit-o şi m-a purtat de la o pagină la alta molcom, plăcut, fără surprize şi fără zdruncinări. Având în vedere că romanul nu aduce ceva nou celor care au mai citit din romanele româneşti apărute în ultimul deceniu, nu uimeşte cu vreo idee nemaiîntâlnită, plimbarea “la pas” este, cred, cea mai nimerită pentru a-i cunoaşte pe Lucian şi pe Emil.
Lucian, un puşti în pragul adolescenţei prin anii ’90, se împrieteneşte cu domnul Emil, un bărbat la şaizeci de ani, bolnav, care s-a retras din Bucureşti în provincie şi care scrie în caietul galben povestea din alte vremi a lui şi a familiei lui.
Mai multe despre carte citiți aici.
Vă mai recomand câteva interviuri cu Filip Florian: interviul din Revista de povestiri și interviul de pe site-ul constantinpistea.ro.