Pentru că ne aflăm între Valentine’s Day și Dragobete, m-am gândit să fac un mic inventar al cărților cu și despre dragoste care mi-au plăcut de-a lungul timpului.

Recunosc că nu mă omor după romanele a căror primă încadrare este “de dragoste”, în care protagoniștii se cunosc, se îndrăgostesc și apoi trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Un roman trebuie să fie mai mult decât o poveste de dragoste ca să mă captiveze.

Așa cum veți vedea, cărțile alese nu sunt neapărat povești de iubire, sunt povești de viață în care personajele iubesc și, prin dragoste și încercările la care sunt supuși, învață despre viață și despre iubire și evoluează.

Ordinea romanelor este aleatorie, nu reprezintă un top, și veți putea citi mai mult despre fiecare roman în articolele de pe site.

1. Ce se întâmplă în iubire de Alain de Botton

Ştim cu toţii că iubirea nu înseamnă doar pasiune, doar entuziasm şi o îmbinare perfectă de trăsături, astfel încât să trăim acea fericire până la adânci bătrâneţi despre care am citit în copilărie în basme, iar Alain de Botton ne arată că întâi trebuie să admitem ce se află în noi şi să înţelegem că, în spatele suişurilor şi coborâşurilor, nu suntem doar adulţii care ne credem, ci şi copiii care am fost, cu nevoile lor emoţionale, că dincolo de îmbufnări, certuri, nemulţumiri stă, de fapt, nevoia noastră de a fi acceptaţi aşa cum suntem, fiecare cu nebuniile sale. Numai după ce găsim şi admitem în noi aceste nevoi, slăbiciuni sau vulnerabilităţi, cum le considerăm în mod greşit de obicei, putem să le recunoaştem în ceilalţi şi să vedem că, dincolo de comportamente, se află nişte copii tânjind după afecţiune.

Compatibilitatea este o realizare a iubirii, nu precondiția ei, ne învață Alain de Botton în acest roman presărat cu fragmente de eseu despre dragoste.
Mai multe despre carte citiți aici. 

2. Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak

Romanul Cele patruzeci de legi ale iubirii cuprinde două poveşti paralele. Una se petrece în zilele noastre, în Boston şi este povestea Ellei Rubinstein care, după mulţi ani în care s-a ocupat de copii şi de casă, se angajează la o editură şi trebuie să scrie un referat despre romanul “Dulce blasfemie”, iar cealaltă este chiar acest romanul care se petrece în secolul al XIII-lea şi redă prietenia dintre poetul persan Rumi şi dervişul sufit Shams din Tabriz.

Personajele din Dulce blasfemie, romanul din roman, aflate la limita între realitate biografică şi legendă, au consistenţă şi capătă viaţă în ochii cititorului. Elif Shafak zugrăveşte foarte bine atmosfera puternic spirituală a legăturii dintre ele, momentul naşterii ritualului mistic Sema, dansul dervişilor care intră în transă şi pot astfel să se rotească la nesfârşit, iar filosofia pe care o întâlnim în aceste legi trebuie cel puţin explorată.
Mai multe despre carte citiți aici. 

Nu e niciodată prea târziu să te întrebi: “Sunt pregătit să schimb viața pe care o trăiesc? Sunt pregătit să mă schimb pe dinăuntru?” Dacă fie și o singură zi din viața ta e aidoma celei dinainte, este fără îndoială păcat. În fiecare clipă și cu fiecare nouă suflare, trebuie să te simți reînnoit iar și iar. Există o singură cale de-a renaște la o viață nouă: să mori înainte de moarte.

3. Splendoarea vieții de Michael Kumpfmüller

Kumpfmüller redă ultimul an din viaţa lui Kafka şi umple cu detalii şi emoţii povestea de dragoste dintre acesta şi Dora, în ciuda faptului că cele treizeci şi patru de scrisori şi douăzeci de caiete pe care Dora le păstrase au fost confiscate de Gestapo în 1933 şi nu au mai fost găsite ulterior.

Franz, numit în roman Doctorul, o cunoaşte pe Dora la Graal-Müritz, unde sora lui închiriase o casă de vacanţă pe o plajă la Marea Baltică, în speranţa că odihna şi aerul de mare îi vor face bine în lupta cu tuberculoza. Dora Diamant este bucătăreasă la Căminul Popular Evreiesc din Berlin şi se află la mare gătind pentru copiii căminului. Dora simte din primul moment o pasiune de nestăpânit şi un impuls de a se dărui cu totul celui care se descrie pe sine ca având înfăţişarea “unui copil mare”.

Splendoarea vieţii confirmă natura interiorizată a lui Kafka, sentimentul lui că este altfel şi că nu-şi găseşte locul printre ai lui, iar povestea de dragoste, tandră şi tristă, este emoționantă.
Mai multe despre carte citiți aici. 

4. Laur de Evgheni Vodolazkin

Romanul Laur nu este despre iubirea dintre un bărbat și o femeie, ci despre iubire în diversele ei forme, aceasta fiind cea mai importantă lecţie a vieţii şi a romanului.
Cu toate acestea, se regăsește în acest articol pentru că personajul trăieşte și dragostea pasională, posesivă şi nesăbuită, o pierde, suferă şi caută mântuirea în iubirea necondiţionată, în dăruirea de sine.

Laur poate fi povestea oricărui om care descoperă infinitul. Arseni, devenit apoi Ustin, Ambrozie şi, în final, Laur descrie parcursul spiritual al oricui este în căutarea răspunsurilor la întrebări ce-au frământat omenirea. Ce este credinţa? De unde venim şi încotro ne îndreptăm? Ce înseamnă pacea şi cum o dobândim? Când trebuie să lupţi şi când e mai bine să cedezi? Și niciuna din aceste întrebări nu-și poate găsi răspunsul în absența iubirii.
Mai multe despre carte citiți aici.

5. Cititorul de Bernhard Schlink

Povestea cred că este, deja, arhicunoscută, fiind și ecranizată în regia lui Stephen Daldry, cu Kate Winslet și Ralph Fiennes în rolurile principale.

Dacă pelicula mi-a atras atenția mai ales asupra zbuciumului lui Michael între dragoste, responsabilitate, impulsul de a face dreptate şi dorinţa de a respecta deciziile Hannei, lectura romanului, însă, mi-a dezvăluit mai degrabă asumarea de către Hanna inclusiv a faptelor pe care nu le-a comis, adică asumarea unei vinovăţii mult mai grele şi acceptarea unei condamnări mai dure doar pentru a nu-şi dezvălui secretul.

Nu pot vedea Cititorul doar ca pe un roman de dragoste, ci ca pe o poveste de umanitate care m-a impresionat, găsind că adevărata relaţie dintre Michael şi Hanna se desfăşoară în partea a doua a cărţii sub forma unei comunicări sensibile şi delicate.
Mai multe despre carte citiți aici. 

6. Viața amoroasă de Zeruya Shalev

A fost prima mea întâlnire cu scriitoarea israeliană și mi-a creat dependență  

Viaţa amoroasă, în ciuda aurei romantice pe care eroina o dă poveştii, nu conține “ingredientele” unei iubiri, fiind mai degrabă o patimă devoratoare şi o foame insaţiabilă, dar să nu uităm că nu există un singur fel de a iubi, ci, cel mai probabil, atâtea feluri câte persoane sau câte iubiri. În fiecare zace latent demonul patimii şi, fără el, cred că nici nu ar exista iubire, iar graniţa între dragoste şi obsesie bolnavă sau între dragoste şi doar ataşament se trasează în funcţie de dozajul pasiunii.

Echilibrul este unul din cele mai mari deziderate şi există oameni pentru care este aproape imposibil de găsit şi de împlinit, pentru că extremele sunt singurele pe care le cunosc. Baletul între extrema lucidităţii şi cea a pasiunii, între detaşare şi dependenţă îi caracterizează şi le domină viaţa şi, nu întâmplător, aleg să trăiască surogate de viaţă sau să se consume în patimă şi emoţii devastatoare.
Mai multe despre carte citiți aici.

7. Scrisorar de Mihail Șișkin

Scrisorar este o carte pe care, după ce-ai citit-o, o redeschizi oriunde şi parcurgi cu acelaşi neastâmpăr rândurile oricărei pagini, te hrăneşti din trăirile personajelor şi simţi că foamea, în loc să-ţi fie potolită, creşte neîncetat.

Este printre puţinele cărţi care mi-aş fi dorit să nu se termine niciodată, autorul să scrie încontinuu la ea. Pare plauzibil, n-are început şi n-are final, la fel ca şi iubirea dintre Saşa şi Volodia. Eroii iubesc, suferă, trăiesc, muncesc, luptă în război, au relaţii, se căsătoresc, se despart, mor, dar scrisorile lor nu se opresc. Sufletele lor nu ştiu că moartea presupune un final, pur şi simplu o ignoră şi continuă să iubească şi să-şi vorbească.

Ce contează că, uneori, par a trăi chiar în epoci diferite sau că Volodia moare în război?! Ce sunt timpul şi moartea?! pare a spune Mihail Şişkin. Nimic. Timpul este o convenţie, iar moartea este doar un subiect al unei scrisori, o întâmplare pe care s-o povesteşti iubitei şi s-o asiguri că nu schimbă nimic.
Mai multe despre carte citiți aici.

8. Ceea ce ziua datorează nopții de Yasmina Khadra

Ceea ce ziua datorează nopții este povestea lui Younes, un băiat algerian, cumva prins la mijoc întreaga viaţă, fie între două etnii, fie între două credinţe, fie între datorie şi iubire. Născut într-o familie de ţărani săraci, cândva familie de vază în trecutul algerian, la vârsta de 9 ani, Younes este adoptat de unchiul său, un reprezentant al clasei de mijloc din Oran, căsătorit cu o franţuzoaică, pentru a i se oferi un viitor mai bun. Rebotezat Jonas, existenţa lui va fi mereu marcată de apartenenţa la două lumi diferite, cea a francezilor, prin integrare în cercurile lor şi prin educaţie, şi cea a algerienilor, prin sânge.

Povestea de dragoste dintre Younes şi Émilie este una care te face să exclami de mai multe ori pe parcursul lecturii: “nu se poate! e nedrept!” şi să reflectezi constant la importanţa unor întâmplări, a unor alegeri care pot părea nesemnificative atunci când au loc, la consecinţele pe care o stare de moment le poate avea asupra întregului destin. Deşi uneori ai senzaţia că dragostea trebuie să învingă, că este absurdă suferinţa personajelor, că prea marele preţ al onoarei parcă nu prea se justifică în context, în realitate, romanul este un imn adus iubirii şi femeii, iar un astfel de omagiu este cu atât mai verosimil cu cât este plasat în mijlocul suferinţei şi al imposibilului.
Mai multe despre carte citiți aici și, pentru că romanul a fost ecranizat, puteți afla mai multe despre filmul Ce que le jour doit à la nuit aici.

9. Spuma zilelor de Boris Vian

Fascinaţie…cred că asta e cea mai pregnantă reacţie pe care am avut-o citind Spuma zilelor. Am citit şi am recitit, pentru că nu m-am putut abţine să nu revin asupra frazelor, să nu le savurez repetat.

Colin şi Chloé, Chick şi Alise, două cupluri, două poveşti diferite, care însă reflectă cam toate ipostazele relaţiilor, ale iubirii şi ale suferinţei. După ce am zâmbit şi am râs în partea de început a romanului, schimbarea de ton, dramatismul care a urmat au fost o surpriză.

Am citit depre Boris Vian că redă o lume stranie, o lume a lui, şi nu sunt de acord. Vian zugrăveşte exact lumea în care trăim, dar populată cu stări şi senzaţii, în care lucrurile, animalele, natura sunt mijloace de exprimare, o lume plină de culori şi de miresme…cu soare strălucitor şi reflexii ale luminii în cele mai neaşteptate locuri, dar şi cu camere care se micşorează sufocant şi întuneric în miezul zilei.

Și acest roman a fost ecranizat, filmul L’eécume des jours avându-i ca protagoniști pe Audrey Tautou și Romain Duris.
Mai multe despre carte citiți aici. 

10. Singurătatea numerelor prime de Paolo Giordano

Am scris la momentul lecturii: o bijuterie de carte! Nu dintre acelea pe care le-aş citi şi reciti, ci din acelea pe care le-am devorat la prima citire şi care, în felul lor, m-au devorat şi ele pe mine.

Mattia şi Alice se cunosc în adolescenţă, purtători ai unor trecuturi dificile, ce lasă urme adânci, şi fiecare se recunoaşte pe sine în celălalt. Frânturi de poveste, frânturi de adevăruri şi momente tulburătoare care doar răscolesc, generează întrebări şi dorinţe, toate astea făcând parte dintr-o comunicare dincolo de realitate, dar imposibil de adus în planul realităţii.

Citind, am simţit o dureroasă intangibilitate a tangibilului, o senzaţie de neputinţă ca atunci când, în vis, îţi doreşti o anume acţiune (să ţipi, să atingi ceva, să înaintezi), dar corpul nu te ascultă, gura ţi se încleştează şi…te trezeşti. Ştii că e posibil, că dificultăţile reprezintă doar artificii, pretexte, dar, cu toate astea, adevărurile rămân nerostite, iar gesturile întrerupte înainte de împlinire.
Mai multe despre carte citiți aici. 

11. Mecanica inimii de Mathias Malzieu

Mecanica inimii este un basm pentru oameni mari, toată cartea este o metaforă plină de metafore. Nu poţi decât să prinzi drag de ea…da, multe cărţi mi-au plăcut, le-am admirat, le-am adorat, dar de Mecanica inimii pot spune că am prins drag.

Inima lui Jack aproape că a cedat la naştere, dar moaşa, Madeleine i-a montat un ceas lângă inimă pentru a o ajuta să bată normal şi l-a păstrat lângă ea: “Trebuie să stai liniştit, fiecare bătaie a inimii tale este o mică minune, să ştii.” 

Călătoria lui Jack este una iniţiatică, la capătul căreia se află maturitatea, dar nu o maturitate dorită, ci  aceea care zdrobeşte sau transformă visele copilăriei.

Toată copilăria şi toată adolescenţa învăţăm…de toate…cum să ne comportăm, cum să fim politicoşi, respectuoşi, învăţăm la şcoală cum să vorbim corect, cum să socotim, despre lumea în care trăim şi multe altele. Dar nimeni nu ne învaţă cum să iubim, cum să dăruim dragoste şi să nu ne temem, nimeni nu ne învaţă încrederea şi nu sădeşte în noi iubirea necondiţionată.
Mai multe despre carte citiți aici.

12. Femeia care aștepta de Andreï Makine

O carte care m-a uns la suflet…Cartea asta nu are nici o legătură cu găselniţele care tratează iubirea în ultima vreme, fie că e vorba de filme, fie că e vorba de sfaturile în amor aruncate la tot pasul, în revistele pentru femei, în cărţile de dezvoltare personală, care ne învaţă cum să trecem peste suferinţe, cum să ne facem bine după o despărţire, cum să uităm, cum să găsim iubirea la tot pasul sau, cel puţin să ni se pară, şi tot aşa.

Makine povesteşte despre o femeie trecută de patruzeci de ani, care duce o viaţă extrem de monotonă într-un sătuc din Rusia, o viaţă transparentă, dar în acelaşi timp învăluită în mister. Logodnicul ei a plecat pe front în urmă cu treizeci de ani şi, deşi a fost declarat dispărut, ea refuză să accepte că a murit, aşa încât îl aşteaptă în tot acest timp. Povestea este relatată, mulţi ani mai târziu, de către tânărul care, la douăzeci şi şapte de ani a fost mai întâi intrigat de această femeie, pentru ca, treptat, să se îndrăgostească de ea.

Am simţit cartea asta până la ultima literă şi nu o recomand acelora care-şi croiesc imaginea fericirii după happy-end-ul filmelor americane, ci acelora pe care romantismul i-a făcut cinici, acelora care nu “găsesc” iubirea la fiecare colţ de stradă, care ştiu ce înseamnă a iubi şi că a numi iubire orice “încercare” nu este decât o devalorizare.
Mai multe despre carte citiți aici.

 

Acestea fiind zise, aștept să-mi scrieți care sunt cărțile de dragoste pe care le-ați îndrăgit și vă mai las un citat din Yasmina Khadra (mai multe puteți găsi aici)

Dacă vrei să faci din viaţa ta o verigă a eternităţii şi să rămâi lucid până în toiul delirului, iubeşte…Iubeşte cu toate puterile tale, iubeşte ca şi cum n-ai şti nimic altceva să faci, iubeşte într-atât încât să-i faci geloşi pe prinţese şi pe zei…pentru că în dragoste toată urâţenia îşi descoperă frumuseţea.[…]
Cel care trece pe lângă cea mai frumoasă poveste din viaţa lui nu va avea decât vârsta regretelor sale şi toate suspinele din lume n-ar putea să-i aline sufletul…