În Globalizarea nimicului, George Ritzer s-a referit adesea la “cultura mcdonald’s”, iar referirile m-au făcut curioasă să citesc Mcdonaldizarea societăţii.

Cartea este o analiză lucidă, la sânge aş spune, a ceea ce raţionalizarea a generat în societate şi, pornind de la modelul McDonald’s, Ritzer arată cum, dincolo de industria fast-food, acest model a fost preluat în aproape toate ramurile societăţii, ajungând până la învăţământ şi medicină şi chiar naştere şi moarte.

M-a frapat exemplul lecturii, care devine din ce în ce mai otpimizată. Că au apărut audiobooks şi putem asculta cărţi în timp ce mergem sau facem altceva nu mi s-a părut o variantă foarte îndepărtată de cititul unei cărţi, atâta timp cât rândurile doar ajung la noi altfel, dar am rămas cu gura căscată aflând că noua optimizare presupune înregistrarea pe bandă în versiune prescurtată. “A trecut vremea când “se pierdea timpul” ascultând părţile “nesemnificative” ale romanului.”

Modelul a reuşit pentru că se bazează pe câteva trăsături, pe de-o parte foarte căutate şi dorite, inclusiv de consumator, pe de altă parte, generatoare, la rândul lor, de multiple dezavantaje care, însă, nu sunt foarte vizibile: eficienţă, calculabilitate, previzibilitate şi control. Odată cu generalizarea modelului, schimbările pozitive sunt primele care atrag atenţia, precum: o gamă variată de bunuri şi servicii se află la dispoziţia unui număr mare de oameni; procurarea de bunuri şi servicii depinde mult mai puţin decât înainte de timp sau de localizarea geografică; oamenii pot obţine ceea ce doresc sau ce au nevoie aproape instantaneu şi mult mai comod, cum ar fi să obţină bani sau extras de cont la miezul nopţii etc

În ciuda avantajelor, raţionalitatea exagerată duce, se pare, la iraţionalitate. Pe lângă faptul că sistemele raţionale contribuie la negarea raţionalităţii umane, ele devin adesea neraţionale. De exemplu: mcdonaldizarea a produs un număr mare de efecte negative asupra mediului, mediul în care se serveşte masa este dezumanizat, munca devine, aproape fără excepţie, o rutină şi tot aşa.

În contextul mcdonaldizării majorităţii activităţilor care generează bunuri şi servicii, cele mai multe locuri de muncă seamănă cu adevărate linii de asamblare, în ciuda faptului că, teoretic, nu toate activităţile se pretează la o raţionalizare atât de strânsă şi de detaliată.

Birocraţiile pun accentul pe cuantificarea cât mai multor lucruri, iar activitatea este redusă la o serie de sarcini cuantificabile. În acest sens, individul are numai câteva opţiuni privind mijloacele de realizare a unei sarcini, angajaţii sunt controlaţi prin diviziunea muncii care alocă fiecăruia un număr limitat de sarcini bine definite, iar oamenii încep să se comporte ca nişte roboţi umani şi, mai mult, abordarea cantitativă, care este motorul oricărei organizaţii, duce la foarte puţină atenţie acordată calităţii.

Astfel, birocraţiile devin adevărate colivii în care indivizii sunt prinşi ca într-o capcană, negându-li-se calitatea de oameni.

O componentă esenţială a societăţii raţionalizate o reprezintă centrul comercial de sine stătător, mall-ul care oferă aceeaşi previzibilitate şi uniformitate şi care se străduie să acapareze toate categoriile de clienţi, din momentul în care aceştia se nasc şi vor să-i păstreze până când mor.

N-aş avea cum să detaliez toate domeniile pe care le atinge cartea şi cum punctează activităţile mcdonaldizate, dar această radiografie a societăţii arată că, practic, aproape totul, munca, distracţia, petrecerea timpului liber, vacanţele devin activităţi de serie, ca să zic aşa, iar noi le practicăm ca atare, fără a avea prea multe alternative.

De multă vreme aveam în minte să scriu despre sentimente şi suferinţă în epoca vitezei, despre cât de autentice mai pot fi acestea şi despre cum nu se admite decât o degustare frugală din ele, pentru că, altfel, nu se pupă cu propaganda asiduă de căutare a fericirii din era noastră, cum scriam aici, iar Ritzer mi-a oferit nişte explicaţii, a făcut oareşce ordine în ideile din capul meu şi o să revin cu o postare pe această temă.

Comparativ cu Globalizarea nimicului, Mcdonaldizarea societăţii este mult mai accesibilă ca limbaj şi concepte şi abordează şi un eventual parcurs viitor al mcdonaldizării într-o lume aflată în continuă mişcare şi schimbare.

După părerea mea, este o carte care trebuie citită!

Înainte americanii cântau: “Nu-i altă afacere ca aceea a spectacolelor”, dar au renunţat, pentru că acum totul arată ca un spectacol. Supermarketurile nu fac nici ele excepţie. Astăzi au ajuns asemenea parcurilor de distracţie.

Restaurantele fast-food şi clonele lor din alte zone ale societăţii nu sunt sisteme rezonabile şi nici măcar cu adevărat raţionale. Ele generează multe dezavantaje pentru clienţi, cum ar fi o paradoxală sporire a ineficienţei, costuri mai mari, o distracţie iluzorie şi o falsă calitate, prietenii înşelătoare, sentimentul dezvrăjirii lumii, ameninţări la adresa sănătăţii şi a mediului înconjurător, omogenizare şi dezumanizare.

Mcdonaldizarea i-a afectat, bineînţeles, şi pe cei dragi decedatului. Un proces îndelungat şi foarte dureros nu se potriveşte cu o societate în care se presupune că totul trebuie să fie rapid şi eficient. Myra MacPherson surprinde esenţa atitudinii societăţii mcdonaldizate faţă de sentimentul de tristeţe: “Totuşi, în cultura noastră unde oamenii aleargă de la o întâlnire la alta şi sunt dependenţi de email, toate lucrurile şi toate emoţiile trebuie să aibă durata de viaţă a unui crevete proaspăt. Nu suntem genul de oameni care să se întristeze. Ne dorim o tristeţe de galantar.”

Hage şi Powers anticipează o schimbare mai amplă a societăţii în general. Accentul se va pune pe creativitate, personalităţi complexe şi comunicare între oamenii cu astfel de calităţi. Ei susţin că “în societatea postindustrială modelul dominant al schimbării sociale va fi cel al complexificării.” Deşi unele aspecte ale societăţii moderne sunt în concordanţă cu această imagine, mcdonaldizarea are nevoie de minţi lipsite de creativitate, de personalităţi simple şi de comunicare minimă, guvernată de scenarii şi rutină. Mcdonaldizarea valorizează “simplificarea”, nu “complexificarea”. Părerea mea este că atât procesul de complexificare, cât şi cel de simplificare vor predomina, dar în sectoare diferite ale economiei şi ale societăţii în general.”

Listă de acţiuni individuale pentru cei care doresc să lupte împotriva mcdonaldizării:

 
– Evitaţi, pe cât se poate, rutina zilnică. Încercaţi ca, de la o zi la alta, să faceţi într-un mod diferit cât mai multe lucruri.
– Trimiteţi înapoi la poştă toate corespondenţa comercială.
– Când sunaţi la o companie, alegeţi întotdeauna opţiunea care vă permite să vorbiţi cu o persoană reală.
– Nu mergeţi la filme al căror titlu este urmat de cifre romane
…

Deşi nu toate activităţile de rutină sunt efectul mcdonaldizării (uneori oamenii îşi dezvoltă propriile activităţi de rutină), cea mai mare parte a acestora se datorează acestui proces. Indiferent cât de mcdonaldizat este mediul înconjurător, orice persoană poate evada într-o lume imaginară proprie. Există tendinţa de a prelua şi a interioriza fanteziile prefabricate, mcdonaldizate, dar putem scăpa de ele apelând la lumea profundă a imaginaţiei personală.