“Marea majoritate a oamenilor îşi petrec toată viaţa fiind prizonieri ai limitelor propriilor gânduri. Nu trec niciodată dincolo de acest sentiment, o creaţie personalizată a gândurilor lor condiţionată de trecut.

În tine, ca în oricare fiinţă, există o dimensiune a conştiinţei mult mai profundă decât gândirea. Găsirea acelei dimensiuni te eliberează şi eliberează lumea de suferinţa pe care o percepi prin intermediul “micului eu”, creaţie a minţii tale, centrul preocupărilor tale şi cel care îţi conduce viaţa. Iubirea, bucuria, creativitatea şi pacea lăuntrică nu pot fi prezenta în viaţa ta decât exclusiv prin acea dimensiune necondiţionată a conştiinţei.

Fluxul gândirii are o inerţie enormă, care te poate târî după el. Fiecare gând pretinde că este extrem de important şi vrea să-ţi capteze atenţia în întregime.

Iată o nouă practică spirituală pentru tine: nu-ţi lua gândurile prea în serios.

Mintea umană, datorită dorinţei sale de cunoaştere, înţelegere şi control, crede în mod eronat că opiniile şi punctele sale de vedere reprezintă adevărul. Mintea spune: iată cum stau lucrurile. Trebuie să ai o perspectivă mai largă decât propria gândire pentru a-ţi da seama că indiferent cum interpretezi “viaţa ta” ori comportamentul altora, indiferent cum judeci o situaţie, acest lucru nu reprezintă altceva decât un punct de vedere. Realitatea este un întreg unificat, în care toate piesele sunt interconectate şi nimic nu există de unul singur. Gândirea fragmentează realitatea – o taie în felii şi bucăţi conceptuale.

A reduce viaţa altei fiinţe umane la un concept este deja o formă de violenţă.”

“Mintea caută neîncetat nu doar hrana pentru gândire, ci şi hrană pentru a-şi confirma identitatea, pentru sentimentul de sine. În acest fel ia naştere egoul, care se recreează în mod constant.

Eul egotic este într-o permanentă căutare. El caută un lucru sau altul pe care să şi-l adauge, pentru a deveni complet. Aceasta explică preocuparea compulsivă a egoului asupra viitorului.

Atunci când trăieşti prin ego, reduci întotdeauna momentul prezent la un mijloc de a atinge un ţel. Trăieşti pentru viitor şi, când îţi împlineşti ţelul, el nu te satisface, sau cel puţin nu pentru mult timp.

Când te împrieteneşti cu momentul prezent, te simţi acasă indiferent unde te afli. Dacă nu te simţi acasă în clipa Acum, indiferent unde eşti, nu te vei simţi bine nicăieri.

Momentele trecut, prezent şi viitor sunt făcute de minte şi, în ultimă instanţă, iluzorii. Trecutul şi viitorul sunt forme ale gândirii, abstracţii mentale.

Simţi că există o clipă în viitor la care vrei să ajungi şi care e mai importantă?

Majoritatea oamenilor trăiesc în acest fel cea mai mare parte a timpului. Din moment ce viitorul nu vine niciodată decât ca prezent, acesta este un mod de viaţă disfuncţional. El generează un constant curent subtil de nelinişte, tensiune şi nemulţumire.”

“Chiar şi în cea mai inacceptabilă şi dureroasă situaţie există ascuns un bine mai profund, iar în fiecare dezastru se află o sămânţă de graţie divină.”

Eckhart Tolle – Liniştea vorbeşte