Trebuie să încep prin a spune că sunt conservatoare. N-oi fi chiar în toate, dar, cel puţin în ce-l priveşte pe Dumas şi imaginea creată în copilărie despre ce înseamnă “capă şi spadă”, e clar că nu pot înghiţi noutăţile şi inovaţiile. Ştiam că s-au folosit o grămadă de efecte speciale şi mă aşteptam să fie puţin “diferit”, dar nu mă aşteptam să fie chiar altceva…

Nu prea-mi vine să fac o poveste despre acest film, pentru că nu m-a atins, m-a amuzat şi m-a enervat în acelaşi timp, în anumite momente mă amuza cât de tare reuşea să mă scoată din sărite, aşa că doar o să înşir impresiile.

Să povestesc întâi despre părţile bune, plăcute ale filmului, că termin repede cu ele, nu de alta, dar nu sunt multe:

• Are momente chiar amuzante, scene în care se parodiază realităţi cotidiene, dar şi din epoca întâmplărilor, astea pe lângă momentele care amuză prin cât de aberante şi pe lângă romanul lui Dumas sunt…

• Atmosfera Parisului din epoca muschetarilor este redată excepţional! Atât oraşul, construit în jurul catedralei Notre-Dame, cât şi decorurile din Versailles sunt foarte bine realizate şi, dacă nu erau o mulţime de alte…”chestii”, cu siguranţă şi senzaţia privitorului ar fi fost că se află într-un roman de capă şi spadă. La primele scene în Paris, am căutat să ignor că tocmai văzusem unele din Veneţia care nu-şi aveau rostul şi eram foarte încântată de minunea acestui secol: tehnologia 3D cu ajutorul căreia, mă puteam, în sfârşit, simţi printre muschetari (mi-a trecut destul de repede senzaţia…)

• Distribuţia este una aleasă foarte bine, atât muschetarii, cât şi Milady, Rochefort, Buckingham, Richelieu, excepţie făcând numai familia regală, americanii neratând ocazia să “taxeze” un pic Franţa…

• Matthew Macfayden (nu degeaba am fost eu îndrăgostită de Athos!) şi Ray Stevenson!!! Două “plusuri” pe care nu le cunoşteam, dar pentru care, clar, a meritat să văd filmul

Şi acum, daţi-mi voie să defulez:

• Dumas se răsuceşte în mormânt…Muschetarii aveau farmecul lor tocmai prin faptul că însemnau un alt timp, o epocă în care nu existau lasere şi alte astfel de minuni. Se pot face n filme de acţiune, SF sau fanteziste, în care să se dovedească măiestria în efecte speciale, în regizarea unor momente teribile, dar nu o reuşesc să pricep de ce era nevoie de adaptarea (a se citi transformarea) romanului lui Dumas într-un hibrid care nu serveşte nici la popularizarea cărţii, nici la cunoaşterea istoriei, nici la gustarea epocii.

• Athos este scafandru, Milady este o Lara Croft în desuuri, Ludovic face concurenţă pălărierului nebun din Alice în Ţara Minunilor fără a avea acelaşi farmec şi a fi la fel de simpatic, iar Ana de Austria este o oiţă blondă, rumenă în obrăjori, care nu are nimic comun cu personajul istoric.

• Chiar dacă am optat doar pentru Cei trei muschetari, am putut “aprecia” că, la preţul unui bilet, am avut ocazia să mă simt ca şi cum aş fi văzut şi Lara Croft şi Al cincilea element, prin acrobaţiile Millei Jovovich, şi Piraţii din Caraibe, versiunea în aer, nu pe apă, şi chiar şi un strop din Codul lui Da Vinci la începutul filmului, plasat în Veneţia.

• Mă întreb câţi dintre copiii care au vizionat şi vor viziona această variantă de muschetari (în sală erau foarte mulţi copii de maxim 10 ani) vor mai dori să citească romanul după ce, răsfoindu-l, vor înţelege că nu are nimic de-a face cu povestea care le-a spălat creierii într-un stil comercial şi clişeistic american. Înţeleg, este o versiune de “divertisment”, dar nu mă pot abţine să nu mă gândesc că Alexandre Dumas este oricum o lectură facilă şi, cu toate astea, americanii au simţit nevoia s-o facă şi mai simplistă, mai accesibilă, cu discursuri motivaţionale trântite exact…ca la Hollywood…După un aşa film, Dumas ar putea părea deja complex, ca să nu mai zic “depăşit”.

• Mi se pare (absolut subiectiv) incorect să se adapteze romanul lui Dumas în această modalitate. Practic, se mizează pe notorietatea unui subiect pe care autorul l-a făcut celebru şi prin faptul pentru că a redat fidel o anumită perioadă. Corect ar fi fost ca un scriitor/ scenarist contemporan să studieze arhivele privitoare la existenţa reală a muschetarilor şi să scrie cu totul alte întâmplări decât cele povestite de Dumas…de fapt, nici n-ar fi fost nevoie de studiu, e suficient faptul că, se ştie, au exista cândva patru muschetari, să-i fi plasat într-un timp nedefinit şi să creeze un film de aventură, de fantezie, pe care să nu-l lege de numele lui Dumas.

Concluzia: dacă aţi adorat Cei trei muschetari şi o ştiţi pe de rost (nu mă aşteptam, dar pe măsură ce sesizam câte lipsesc din film, m-a surprins cât de multe am reţinut, pe vremuri, din roman), dacă aţi fost foarte fericiţi descoperind că există şi După douăzeci de ani şi aţi suferit când s-a terminat Vicontele de Bragelonne, nu aveţi ce căuta la The three musketeers (2011)…decât dacă vă puteţi detaşa complet de romanul copilăriei şi sunteţi curioşi să-i vedeţi pe muschetari în varianta secolului 21…