După Particulele elementare, Extinderea domeniului luptei nu m-a mai frapat, nu m-a mai impresionat în aceeaşi măsură. În primul rând, mi-a creat o senzaţie de dezlânare, de aglomeraţie de idei nedezvoltate suficient, aruncate direct în povestire, apoi, nu am regăsit aceeaşi frescă a societăţii contemporane, pentru că este concentrată mai mult pe destinul individual al personajului şi doar adiacent, prin interacţiunea personajului principal cu alte câteva personaje, creează şi o imagine de ansamblu, mult mai vagă decât în Particulele elementare.

Extinderea domeniului luptei este primul roman al lui Houellebecq, iar temele abordate se vor regăsi în romanele ulterioare (în Particulele elementare, în mod evident): singurătatea, lipsa de comunicare, lipsa unei perspective şi a unui scop în societatea contemporană, care nu se mai regăseşte în vechile “rânduieli”, în scopurile şi în rostul vieţii, aşa cum au fost acestea acceptate de-a lungul secolelor.

Cartea este povestea unui informatician de treizeci de ani, care nu-şi găseşte motivaţia în nici unul din domeniile vieţii: munca reprezintă deja o rutină care nu-l mai provoacă în nici un fel, relaţiile sentimentale sunt absente şi, în trecerea rapidă a timpului, parcă nici nu le simte lipsa, viaţa socială este foarte seacă, foarte puţini prieteni, iar relaţiile dezvoltate cu aceştia sunt mai mult socializare, o formă de a trece timpul.

Şi totuşi, îţi rămâne timp liber. Ce să faci? Cum să-l foloseşti? Să te consacri ajutorării semenilor? În fond, semenii nu te interesează absolut deloc. Să asculţi muzică? Era o soluţie, dar, cu trecerea anilor, trebuie să recunoşti că muzica te mişcă din ce în ce mai puţin.

 

E limpede, îmi spuneam, în societăţile noastre sexul reprezintă un al doilea sistem de diferenţiere, total independent de ban. Unii fac dragoste în fiecare zi; alţii de cinci-şase ori într-o viaţă sau niciodată. Unii fac dragoste cu zeci de femei; alţii cu niciuna. E ceea ce se cheamă “legea pieţei”. Într-un sistem economic în care concedierea este prohibită, toţi izbutesc, mai mult sau mai puţin, să-şi găsească un loc. Într-un sistem sexual în care adulterul este prohibit, toţi izbutesc, de bine de rău, să-şi găsească un tovarăş de pat. Într-un sistem economic sută la sută liberal, unii adună averi uriaşe; altii lâncezesc în şomaj şi mizerie. Într-un sistem sexual sută la sută liberal, unii au o viaţă erotică variată şi pasionantă; alţii sunt condamnaţi la masturbare si singurătate. Liberalismul economic reprezintă extinderea domeniului luptei, extinderea sa la toate vârstele vieţii şi la toate clasele societăţii. La fel, liberalismul sexual este extinderea domeniului luptei, extinderea sa la toate vârstele vieţii şi la toate clasele societăţii. Unii câştigă la amândouă mesele de joc; alţii pierd la amândouă. Întreprinderile îşi dispută anumiţi tineri specialişti; femeile îşi dispută anumiţi bărbaţi tineri; bărbaţii îşi dispută anumite femei tinere; confuzia şi agitaţia sunt enorme.

 

Deşi pare axat doar pe sexualitate, pasajul de mai sus foloseşte liberalismul, “legea pieţei”, prin aplicare în economie, dar şi în ce priveşte sexualitatea, pentru a explica prăpastia care se creează în societate, nu doar în domeniul economic. Pentru că sexualitatea, în viziunea lui Houellebecq (şi, poate, nu numai a lui) are influenţe categorice şi dă, cumva, şi dimensiunea vieţii sociale, “legea pieţei”, într-o societate setată pe ambalaj, determină inegalităţi frapante în toate domeniile. Nimic nou, dar parcă prăpăstiile sunt mai adânci decât în alte vremuri…

O recenzie faină şi mai complexă, pe care am citit-o, este cea a lui Scorillo.