Despre snobism şi meritocraţie cu Alain de Botton
Am avut o adevărată revelaţie vizionând filmuleţul de mai jos pe Bookblog !!!
Alain de Botton, romancier, eseist şi jurnalist, a scris despre iubire, călătorii, arhitectură şi literatură. Predă filosofie la Universitatea din Londra si, începând din 2008, a iniţiat şi se ocupă de proiectul “The School of life”, adică de conducerea unei “scoli” în Londra, dedicată unei noi viziuni despre educaţie, respectiv o educaţie orientată spre domeniile de interes în viaţă, nu doar în ceea ce înseamnă studiu, ştiinţă etc, bazată pe cursuri care să ofere cursanţilor plăcere şi informaţii practice necesare despre viaţă.
Dintre cărţile lui, la noi s-au publicat Eseuri de îndrăgostit (singura pe care am citit-o şi care mi-a plăcut foarte mult!), Consolările filosofiei si Arhitectura fericirii.
În filmuleţul pe care vi-l propun, Alain de Botton vorbeşte despre snobism, despre lăcomie, precum şi despre mirajul meritocraţiei…m-a uns la suflet să-l ascult spunând despre cum nu poţi avea succes în toate, despre cum a excela şi a avea succes în anumite planuri are ca şi consecinţă inevitabilă neglijarea si lipsa de succes inerentă pe alte planuri…
Mai mult decât atât, tratează foarte fain ideea că succesul nu ni se datorează niciodată exclusiv nouă, fiind rezultatul multor momente şi decizii anterioare succesului, momente şi decizii pentru care nu noi suntem neapărat “responsabili”, precum si al unor întâmplări exterioare asupra cărora nu avem noi controlul, meritocraţia fiind o iluzie şi nu trebuie să judecăm oamenii şi nici pe noi înşine după această iluzie…
Sper că v-am trezit interesul pentru filmuleţ, merită văzut, aşa că vizionare plăcută! 
O continuare a discutiei despre destin. Nimic din ce ni se intampla nu e intamplator. Totul se datoreaza trecutului; e un lant interminabil ce se pierde in negura genealogiei. Multi au tendinta de a limita meritocratia la evenimente imediate, si ignora informatia dobandita, asimilata in trecut … studiu, educatie, legacy etc.
@pheideas: şi mulţi au tendinţa de a ignora importanta "întâmplării" din viaţa lor
Nu totul se datorează trecutului…e drept că trecutul contează şi uneori descoperim că informaţii sau decizii cărora nu le-am dat prea multă importanţă au un cuvânt greu de spus şi poate chiar surprinzător, în viitor (vezi Slumdog millionare), dar oameni pornind de la backgound-uri similare pot avea drumuri foarte diferite, pentru că intervine si "întâmplarea", şansa sau neşansa…
Aş zice că nimic nu e întâmplător pentru că poate duce undeva şi, totuşi, e şi multă întâmplare la mijloc
Atata vreme cat decizile pe care le luam nu sunt rodul datului cu banul, intamplarea ramane un vis.
@pheideas: eu mai dau cu banul când tre' sa iau decizii
Lăsând gluma la o parte, mie mi s-a întamplat să iau decizii pe bază de informaţii eronate şi să se dovedească a fi fost decizii foarte bune…dacă aveam informaţiile corecte, luam decizii proaste…în astfel de situaţii, care nu sunt neapărat puţine în viaţă, cred că întâmplarea a fost baza deciziei, întâmplarea de a nu avea la dispoziţie decât informaţiile eronate
Si cum ti-ai dat seama ca informatiile sunt eronate ? Ai fost constienta ? Adica simtirea si mintea iti spuneau s-o iei la dreapta si tu ai luat-o la stanga ? Recunosc, se mai intampla si de-astea. Dar iti trebuie mult curaj …
@pheideas: informaţiile s-au dovedit eronate repede după luarea deciziei, dar la suficient timp ca să nu mai pot reveni asupra ei
Bineînteles, nu ştiam că sunt eronate, le-am crezut corecte si m-au determinat să zic de ex "nu" într-o chestiune care fusese "da" pâna la momentul aflării informaţiilor respective, moment în care şi mintea şi raţiunea s-au văzut oarecum nevoite să schimbe decizia…"Nu"-ul, decis fără o baza reală de fapt, pentru că informatiile nu erau corecte, s-a dovedit indiscutabil mai bun decât ar fi fost "da"-ul, la câteva luni de la decizie şi apoi a fost si mai evident la aproape un an…
, suntem poate mai preocupaţi să atribuim totul, în primul rând nouă, şi apoi unor factori bine definiţi…Probabil asta ne creează mai bine iluzia certitudinilor, dar cred că nu e nimic mai cert decât incertitudinea 
N-a fost nevoie de curaj, practic nu am avut de ales…şi încă mai mulţumesc (cuiva acolo sus, destinului…) că m-a oprit la timp, chiar şi cu informaţii neadevărate
Cum am mai spus, cred în importanţa întâmplării şi, dacă eu pot găsi exemple multiple în viaţa mea, sunt convinsă că ele există în viaţa fiecăruia, dar nu toţi suntem dispuşi să le vedem
Ti-am inteles punctul de vedere. Daca ma uit in trecutul indepartat, am avut si eu astfel de experiente. E adevarat, cu timpul, din ce in ce mai putine, incat am ajuns sa cred ca ele nu exista.
Daca te referi la "Bine ca nu m-am mutat in casa aia ! Peste un an s-a dovedit ca nu …". Sa fie hazard ? Poate … Daca m-as uita la mine, as spune ca … nu am avut suficiete informatii.
…
Un elocvent exemplu este: "I thought is a good guy ! Then I realised he's not. ". Cunoasterea omului este cea mai dificila. Se bazeaza pe experienta personala, care se imbogateste cu fiecare esec. Iar faptul ca ne implicam mai mult sau mai putin, e chestiune de detaliu.
@pheideas: nu mă refer la genul de decizii luate exclusiv de mine sau care s-au bazat pe informaţii insuficiente, ci la genul de decizii pe care le-am luat "forţată", poate chiar nemulţumită că nu aveam de ales şi care s-au dovedit, de fapt, bune pentru mine
În ce priveşte oamenii, citind ce ai scris tu, mi-am dat seama că nu prea mi s-a întâmplat să mă inşel în aprecierea lor…când am gândit despre cineva că e "good guy" cam aşa a fost…Nu ştiu dacă a fost vorba de atitudinea mea sau chiar am avut norocul să dau numai peste oameni ok. Foarte rar am fost dezamăgită de oameni şi, în orice caz, nu în aspecte foarte importante, asta poate şi pentru că incerc să nu judec, ci să înţeleg chiar şi comportamentele sau atitudinile care nu-mi convin la ceilalţi.
Pingback: Pianul mecanic - Kurt Vonnegut | Evantaiul Memoriei